mart. 302007
 

Taxa speciala de prima inmatriculare va pica foarte curand. Pe de o parte primul ministru sustine ca taxa ramane in picioare, pe de alta parte surse de incredere din ministerul Finantelor spun ca taxa va fi scoasa in maximum 2-3 luni, timp necesar armonizarii cu legislatia UE. Declaratiile premierului au doar scop tactic, de a nu trimite in asteptare clientul auto, bulversand astfel piata inca o data. Gata, s-a terminat.

La capatul „aventurii taxa”, putem trage cateva concluzii si invataminte. Comerciantii auto din Romania isi urmaresc propriile interese. Grija pentru mediul inconjurator este doar un pretext, interesul real fiind cel de a obtine un mic profit. „Intra in magazinul MEU, lasa-ti banii si salveaza mediul…” Chiar si daca aceasta ar fi singura sansa a Terrei de a fi salvata, membrii APIA tot nu si-ar putea pune proiectul in opera. Nu asa se face. E nevoie de dezbateri serioase. In nici un caz de declaratii arogante si documentate marginal.

In actiunea „Atac la Taxa Auto” reactia cititorilor „Totalauto.ro” a fost peste asteptari. Oamenii si-au facut simtita opinia, suficient pentru ca arbitrariul sa faca un pas inapoi si sa lase loc ratiunii. S-au strans aproape 400 de opinii anti-taxa (pe topicul dedicat, dar si pe alte topicuri). Important de precizat – nu a existat nici macar o opinie pro-taxa.

Au existat in schimb numeroase opinii „verzi”, pro-mediu.

Politicienii care doreau impreuna cu „fan-cluburile-personale-de-lingai” sa transforme „protectia mediului” in „protectionism propriu pe piata libera” au fost stopati, insa pretextul lor, reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, reprezinta un pericol iminent si real. Ei au folosit acest pretext intr-un mod meschin, dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa pedepsim mediul pentru asta. O taxa pentru mediu poate face sens daca (si numai daca) banii colectati se duc exact la tinta si finanteaza REAL curatirea mediului.

Ai vreo idee aplicabila in industira auto pentru protectia mediului si care sa fie capabila sa cucereasca oamenii din jur? O idee pentru care romanii sa plateasca fara suspiciune o taxa pentru a depolua orasul in care locuiesc? Am desfiintat impreuna taxa feudala de prima inmatriculare… Ce-ar fi sa inventam – tot impreuna – o taxa a solidaritatii pentru mediu, rezonabila si transparenta, cu ajutorul careia sa sprijinim CONCRET protectia mediului? Bani pe care statul sa nu indrazneasca sa ii cheltuiasca in alt scop… Sa tremure funduletul „grasutilor importanti” de prin birourile Ministerului de Finante, pentru ca suntem cu ochii pe ei… Misiune imposibila? Pai, ASTA e frumusetea, nu-i asa?

1… 2… 3… si! Te bagi?

  61 comentarii despre “Am dat ROSU. Stim sa dam si VERDE ?”

  1. buna treaba. dar de ce doar 1 an? au facut baietii precizari noi in lege?

  2. Parerea mea ,
    Romania a intrat in UE doar cu numele , NOI inca nu suntem acolo , NU meritam sa fim acolo! Atunci cand vom sti ce inseamna civilizatie si bun simt , cand ai sa sa tremuri (daca te stii cu musca pe caciula) cand auzi de FISC , cand se va fura cu perdea (si acolo se fac combinatii) si nu cu nesimtire , cand oamenii vor intelege ca a VOTA este o INDATORIE cetateneasca si nu un lucru ce trebuie tratat cu indiferenta ca apoi sa aibe pe cine injura(oare s-au uitat in oglinda?),-mai departe continuati- abia atunci vom putea spune ca suntem europeni… insa pana atunci , va mai trece multa vreme , si va trebui sa suportam cretinismele „alesilor tarii” !
    Taxa de inmatriculare ? nu ! taxa de poluare ? Da! la impozit ca asa se face ! si atunci sa vezi ….
    Offf in ce tara traim…

  3. eu as fi de acord cu o taxa de prima inmatriculare a masinilor mai vechi de euro 2, sau la masinile cu o cilindree de peste 2500 cmc, dar oricum nu la imensele valori propuse. Sau un proiect gen progeamul rabla, adica daca eu am o masina non euro,sa o radiez,dar sa nu platesc nici o taxa pentru o masina cu norma euro mai noua. Cred ca astfel ar intineri treptat parcul auto…
    Oricum, de marea majoritate a camionelor,aro-urilor si autobuzelor nu zice nimeni, nimic?? cred ca un Roman obosit polueaza de x ori mai mult ca o masina din 90 adusa din germania… cum trec toate furnalele astea de RAR ??? sa ne auzim la mai bine!

  4. de ce nu renunta o data triceanu asta la taxa lui pe care doar el si amicii lui din partid si-ar puteao permite eu spre exemplu vreau sa-mi aduc un bmw din ’95 dar inca nu stiu cand se renunta o data la taxa asta…. astia de le guvern fac ce fac numa sa ne trga in jos.Am auzit ca in bulgaria au o taxa de inmatriculare minuscula in comparatie cu a noastra in concluzie tariceanu e varza din toate punctele de vedere

  5. Da. Se pare ca Bulgaria va fi viitorul teatru de operatiuni auto pentru romani. Ma refer la vanzari in targ.

    Acolo se inmatriculeaza orice oricum.

  6. Auzi Senosh explica-mi si mie de ce 2 tari in situatii identice (Ro si Bulg) au 2 legislatii atat de diferite ? Ei nu au echivalentu APIA ? Cu siguranta ca il au. Orice tara il are ! Si atunci ? …

  7. Sincer, nu inteleg deloc unde bati. Care e intrebarea?

    De ce Rom si Bulg au legislatii diferite?.. Pentru ca sunt tari diferite. Oricare 2 tari din UE au legislatii difertite.

    Cat despre echivalentul APIA, care e problema? Da, or fi avand si ei APIA lor…

    Cred ca prin intrebari preliminare ti-ai pregatit o intrebare principala pe care nu ai mai scris-o.

    Please help… ๐Ÿ™‚

  8. Ma refeream la faptul ca intrate deodate in UE au politici atat de diferite referitor la importul de auto (ca doar asta ne intereseaza p-aici). De ce acolo se poate fara taxa „speciala” si la noi nu ? APIA lor nu face lobby ? Sau atunci care-i explicatia ?

  9. Aaaa…

    Nu se compara prosperitatea fostilor mecanici auto deveniti peste noapte oameni de vaza in Romania cu aventura auto bulgareasca care este de abia la inceput.

    Cat despre UE, nu uita ca esticii au inca monede nationale, in timp ce in vest este adoptat „euro” (fara UK).

    „Mai avem mult pana departe”. Bine ca macar are cine sa-i mai ia de urechi pe hraparetii astia fara Dzeu.

  10. Bun, bun, Senosh, dar de ce bulgarii nu s-au temut de repetarea „fenomenului polonez”, de ce nu s-au temut de cele „enspe milioane de rable care au intrat in nusciu cate luni” dupa aderarea Poloniei ? Sau bulgarii nu au constiinta ecologica ? Nici polonezii ? Nici ungurii ? Nici cehii ? De ce dreacu noi ne-am trezit SINGURII din 12 intrati sa avem „frica de rable” ? (mai au si ungurii ceva taxa, dar incomparabila cu a noastra). In aceste 12 tari nu exista Asociatii de Importatori de Autoturisme ? La ei de ce nu au facut lobby si la noi au facut ? Ma intreb eu asa in „silea” mea ce avem noi mai special ? Si singurul raspuns care imi vine e unul : DACIA … (ar mai fi cehii cu Skoda, dar nu se compara…)Nu stiu Senosh poate zic prostii, poate problema e mai complexa (intotdeauna e…) poate, poate… Ei bine eu unu asta-i singurul motiv pe care l-am gasit sa explic „exceptia romaneasca”…

  11. Dane, dupa „rablele” Poloniei, in Polonia, Cehia si Ungaria s-au luat masuri fiscale. Mai putin dure ca la noi, dar au existat masuri si la ei.

    Aceste masuri au fost declarate ilegale in UE si guvernele din tarile respective trebuie sa inapoieze banii oamenilor.

    Ciudat este ca la noi masurile ilegale s-au luat DUPA ce UE a declarat aceste masuri ilegale. ASTA este ceea ce nu inteleg eu. Suntem infractori de vocatie? Vedem ca ceva este ilegal si facem acel ceva cu buna stiinta!

    Intradevar, Bulgaria nu este speriata de rable. Pana acum nici nu avea de ce, intrucat nu avea granita (in sensul de vecin) cu o tara interesata sa exporte rable. Insa de acum, are… Asa cum Polonia are Germania, tot asa Bulgaria va avea Romania.

    Cred ca romanii se vor apuca de facut bani din masini vandute la bulgari.

  12. Pai daca e asa, nici RO nu avea „granita” cu vreo tara exportatoare de „rable”. Singura diferenta e ca romanii tre sa faca 2 tari (Ung, Austria) ca sa ajunga in Germania (de unde se aduc 80% din SH) iar bulgarii tre sa mai strabata si RO… Nu cred ca cele cateva sute de km in plus sa fie raspunsul. Sincer nu cred ca pozitia geografica e determinanta. Iar masurile cehilor si ungurilor, sa fim seriosi, NU se compara cu ale noastre. Nici macar ale polonezilor, iar ei au o granita nemijlocita si de cateva sute de km cu Germania. Deci nu cred ca proximitatea geografica e raspunsul. „Sperietoarea de rable” e o tampenie dintr-un capat in altul. Fara sa fiu un antiecologist (dimpotriva) consider ca ORICE discurs de genu „devenim groapa de gunoi a Europei” e PROPAGANDA. Nu trebuie sa „devenim”, SUNTEM, de mult. Si asta nu pt ca eu Dan sau tu Senosh suntem antiecologisti, ci pt ca suntem SARACI. Saracia vine intotdeauna inaintea ecologiei. Omul daca vrea sa mearga pana in Germania si sa-si cumpere o masina cu 500 de euro ar terbui sa poata sa o faca. Si-ar lua el una noua daca ar putea… Deci daca suntem oameni de masini de 500 de euro sa ne lase sa cumparam, ori sa se ridice nivelul de trai astfel incat sa nu mai fim oameni de masini de 500 de euro. E un proverb bun : NU PUNE CARUL INAINTEA BOILOR…

  13. dane,asta nu e o taxa ecologica!nu are nicio legatura cu ecologia! am inteles ca in primele 3 luni ale anului s-au adunat cam 28 mil.euro din taxa asta!eu nu am vazut practic sa se faca ceva impotriva poluarii cu banii astia….deci…si daca chiar era o taxa ecologica de ce la camioane nu se plateste?alea nu polueaza? eu am avut un renault18 care scotea fum pe toate partile si pierdea ulei la greu.mi-am adus un megane cu euro 3 din germania.practic ce am facut?nu am intinerit parcul auto?nu poluez mai putin acum?era mai bun 18-le? dar lucrurile astea le inteleg doar cei multi si prosti ca noi!

  14. 100% de acord si cu dan si cu catalin.

    „groapa de gunoi” a europei este un bau-bau nejustificat.

  15. Domnilor, va spun ca eu sunt un ecologist din fire, dar, asa cum spuneti si voi, toata povestea asta cu ‘groapa de gunoi a Europei’ nu e decat gargara menita sa justifice mentinerea taxei.Eu sunt de parere ca nici un roman sanatos la minte nu va merge in Germania sa isi ia o rabla care sa polueze mai mult decat batrana noastra Dacie. Asa ca, baietii din guvern ar trebui sa gaseasca ceva argumente mai solide. Respect.