feb. 112008
 


Chiar daca promotia nu se desfasoara inca si in Romania, ideea ca „Familia Simpson” ar putea vinde noul Kangoo mi se pare ridicola. In fotografia de mai sus puteti vedea prin parbriz moacele „promoterilor”. Va inchipuiti in vreun fel alaturata si figura dvs.?


„Familia Simpson” este o satira, seamana sub multe aspecte cu „Familia Bundy” sau „Familia Adams”, in care toate actiunile sunt perdante, iar majoritatea investitiilor sunt neinspirate. „Familia Simpson” este un generic perfect pentru categoria „ASA, NU!”.

Banuiesc ca noul Kangoo vrea sa ne sugereze ca este un model accesibil, popular, convenabil de procurat chiar si pentru familii cu venituri mai mici. Insa de aici si pana la asocierea cu pagubosii Simpsoni a fost parcurs un alt drum decat cel dorit initial.


Intradevar, personajele sunt simpatice, dar aceasta forma de simpatie este generata exact de detasarea individului fata de personaje. Oamenii nu doresc sa fie Simpsoni, pentru ca nu doresc sa fie loseri. Simpsoni pot fi cel mult niste vecini, dar in nici un caz familia proprie.

Consideram ca Renault a gafat apeland la aceasta asociere. Poate ca exista tari in care oamenii au ca model in viata si ca aspiratie fundamentala „Familia Simpson”, dar acest lucru nu este valabil si in Romania. La noi, „romanul simplu” (sau cum este el numit mai nou – „saracul cu bani”) poate reactiona bine in ipostaza de „baiat destept”, nicidecum in cea de Homer Simpson.

  1 comentariu despre “Renault Kangoo – promotie bizara”

  1. interesanta idee!