mai 072008
 


Audi si gigantul japonez Sanyo vor lucra impreuna la un interesant proiect hibrid, in cadrul grupului Volkswagen. Proiectul vizeaza realizarea unor acumulatoare extrem de performante, bugetul alocat fiind de 1 miliard de euro.

Audi nu are prea multe versiuni hibride pe plansetele proiectantilor sai, datorita politicii rezervate a CEO, Martin Winterkorn. Predecesorul sau, Bernd Pischetsrieder, a avut planuri legate de modele hibride, insa Winterkorn a considerat ca cei 2.000 de euro care s-ar fi adaugat la pretul modelelor clasice sunt prea multi si ca vanzarile ar putea intra in declin.

Wolfgang Hatz, seful R&D* de la Audi, crede (in conformitate cu o mai veche declaratie a sa) ca tehnologia hibrida scade emisiile de noxe si CO2, mai ales in mediul urban, dar ca este o solutie scumpa. Probabil ca acesta este motivul pentru care nemtii si-au propus ca primele modele hibride sa fie SUV-uri premium, VW Touareg si Audi Q7, alte modele nefiind avute in vedere pentru viitorul apropiat.

Totusi, anumite surse sustin ca pateneriatul cu Sanyo poate conduce la accesul tehnologiei hibride si pentru masini de clasa mai mica. Alianta cu Audi poate pune Sanyo in pozitia de a implementa si alte echipamente proprii pe modelele viitoare Volkswagen.

……………………………….
* – Research & Developement – Cercetare si Dezvoltare.
………………………………

(articol adaptat dupa Just-Auto)