ian. 042010
 

Dupa ce General Motors a abandonat termenul limita formulat initial (31 decembrie 2009) pana la care a dorit sa finalizeze (intr-un fel sau altul) afacerea Saab, americanii au transformat inchiderea uzinei din Trollhatan intr-o simpla vacanta de iarna. Astfel, incepand cu 4 ianuarie 2010 vor fi redeschise cateva linii de productie, versiunea 2010 a modelului 9-5 urmand sa isi continue aventura in piata auto, alaturi de modelul decapotabil.

Aceasta schimbare neasteptata de pozitie a GM se datoreaza unor factori pe care deja vi i-am prezentat intr-un articol recent. Spyker a refacut oferta pentru brandul Saab, prezentarea acesteia urmand sa aiba loc pe 7 ianuarie. Este posibil sa ne asteptam la o oferta olandeza foarte serioasa, intrucat Spyker poate dispune de un capital important, provenit de la investitorii sai rusi si arabi.

Interesul Spyker in acesta afacere este dublu. Pe de o parte tehnologiile de productie de serie si pe de alta parte reteaua uriasa de dealeri sunt doua dintre tintele micutului producator olandez. De partea unui eventual salvator se afla si guvernul suedez, extrem de interesat de soarta celor aproape 4000 de angajati Saab, numarul de locuri de munca amenintate fiind echivalentul celui existent in Romania la uzina Ford din Craiova.

Chiar daca Spyker nu va incheia afacerea cu GM, surse din interiorul companiei americane (preluate de ANE) sustin ca exista si alti investitori care ar dori sa transmita oferte in ianuarie 2010.