Noi 302010
 


Ce inseamna ultimul loc in finala Masinii Anului 2011 in Europa? Inseamna un complex de argumente tehnice fezandate cu ratiuni de piata. Inseamna momentul adevarului. Inseamna imaginea finala a unui model controversat, a carui presa a oscilat intre capabilitatile sale surpinzatoare 4×4 si inapoierea tehnologica fata de ce ofera in anul 2011 industria auto mondiala. Mi se pare elocvent comentariul unuia dintre juratii suedezi: „Raport calitate-pret. Insa in Suedia, fara ESP in standard, Duster inseamna putin pentru o masina moderna”.

Surpriza mare, chiar si juratul roman a oferit nota mica Daciei Duster, un deloc patriotic 6. Foarte putin in comparatie cu insemnatatea modelului pentru piata romaneasca, mai ales ca au existat note mai mari – 7 si 8 – primite din jumatatea latina a Europei. Privind din acest unghi, nu ne putem supara pe reprezentantii lumii anglo-germano-scandinave, care au oferit Daciei Duster note de 0 si 1. Expertii au judecat masina, nu oferta financiara sau clabucul de marketing. Acesta este adevarul tehnic.

Chiar daca aparentele sunt triste, esenta ramane pozitiva. Duster a prins finala Masinii Anului, fapt care nu s-a intamplat in trecut cu marea revelatie europeana Logan. Fix aceleasi condeie care au acordat cu maxima severitate note de 0 si 1, sunt si cele care au votat ca Duster sa intre in finala Masina Anului. Ei, nu altii. Extrapoland, Duster a devenit neoficial SUV-ul Anului 2011 in Europa.

Ca jurnalist auto, sunt de parere ca „ultimul loc” din finala europeana inseamna o MARE victorie pentru Dacia. Fara alte comentarii, iata doar cateva dintre modelele care NU au prins finala: Hyundai ix35 (noul Tucson), Kia Sportage, Jeep Grand Cherokee, Nissan Juke sau noul Touareg. Cei 7 finalisti au fost extrasi prin vot deschis, dintr-un total de 41 de modele.

Felicitari Duster, ACESTEA sunt victoriile adevarate. Nicidecum clabucul.

Articole cu tema apropiata:

  2 comentarii despre “Dacia Duster si Masina Anului 2011 in Europa”

    • corect :D..si eu consider la fel..pacat (parerea mea) de giulietta..le prindea bn sa prinda locul 1..asa..cine tine minte locul 2..