Noi 062009
 

Electric Motor Show - Hesinki 2009 In momentul in care observi ca vorbesti prea mult despre un subiect, inseamna ca deja se intampla ceva… Cert e ca pana acum 1 an sau 2, un show auto dedicat “electricelor” ar fi fost o propunere riscanta. In prezent, insa, realitatea e cu totul alta. Astazi, la Helsinki, incepe primul salon auto totalmente electric. Nu e colocviu, nici sesiune de comunicari, ci un show in toata regula care dureaza 3 zile in modernul sediu Helsinki Exhibition & Convention Centre.

Finlandezii se misca repede in aceasta zona si spun deja ca transportul electric este valabil chiar de astazi, nefiind doar o promisiune petru viitor. Ei au infiintat chiar si o comunitate – „eCars Now” – care promoveaza si sprijina reconversia masinilor clasice in masini electrice.

Imbinand utilul cu placutul, recte protejarea mediului cu profitul, unul dintre membrii comunitatii a prezentat, intr-un documentar ce insoteste Toyota „eCorolla” (unul dintre modelele ingenioase expuse la acest salon), un calcul optimist: cu un total de aproape 900 de milioane de autovehicule la nivel mondial, reconversia a numai 10% dintre acestea ar aduce un profit de 50 de miliarde de euro.

Ce gasim la Electric Motor Show?

Toyota eCorolla…

eCorolla versiune eCars-now Ca e sau nu o Toyota, nu are importanta. Aproape orice masina poate fi modificata astfel. Important e grupul de entuziasti-afaceristi „eCars Now” (www.ecars-now.org) care a pus bazele unui business bazat pe reconversia electrica a masinilor clasice. Prezenti deja in 30 de tari finlandezii au luat taurul de coarne si si-au asumat misiunea mijlocirii accesului maselor la masinile electrice, spun ei. Grupul are deja 1.700 de comenzi numai pentru eCorolla. Iar oamenii au si pus ochii pe familiile tinere, firmele de curierat urban, taximetrie si distributie de marfa. S-au stabilit deja contacte cu Danemarca si Norvegia, dar cel mai interesant ni se pare acordul incheiat cu guvernul islandez: Pana in 2012 eCars Now se angajaza sa converteasca electric intregul parc auto al tarii!

… si restul

Americanii de la Tesla vin cu al lor Roadster. O copie de Lotus Elyse, cu o acceleratie mai buna decat “verisoara” cu combustibil fosil, dar pentru al carei “plin” electric astepti multisor. Finlandezii mai puncteaza cu deja mult asteptata Think City, prezentata in premiera mondiala la Helsinki. Masina va intra in productie la fabrica Valmet Automotive din orasul Uusikaupunki. “In alte roluri”: Mega eCity, Mega Multitruck, E-Z-GO RXV (golf cart), Sanifer L7e, Sanifer L6e, Toyota Prius (Plug-in and Flexible-fuel technology models) si ZEV Seven. Toate denumirile de modele au in comun litera “E”, de la ecologic si electric, la Electric Motor Show Helsinki.

Articole cu tema apropiata: