iul. 082008
 


Bucharest City Challenge isi va consuma in weekendul 22-24 August 2008, cea de-a doua editie. Dupa un debut interesant in 2007, dar umbrit de mici scapari organizatorice, competitia din 2008 promite o reusita completa.

Acest eveniment sportiv se compune din trei competii distincte, ce se vor desfasura succesiv pe acelasi circuit, numit Bucharest Ring.

1. Campionatul FIA GT

Campionatul FIA GT este o competitie dedicata celor mai spectaculoase masini sport din lume. Prima editie a acestui campionat a fost organizata in 1997 si de atunci succesul de care se bucura este din ce in ce mai mare.

Masinile participante in Campionatul FIA GT sunt impartite in doua categorii principale : GT1 si GT2.

Masinile din categoria GT1 sunt propulsate de motoare de 600 – 650 CP si sunt preparate special pentru competitii, in timp ce masinile din categoria GT2 sunt propulsate de motoare de aproximativ 450 CP si sunt mai apropiate de modelele de serie.

Sistemul de punctaj in acest campionat este similar cu cel din Formula 1, primii 8 piloti primind puncte dupa sistemul: 10 – 8 – 6 – 5 – 4 – 3 – 2 -1. Tinand cont ca intr-o echipa se afla doi sau chiar trei piloti, acestia primesc acelasi numar de puncte si sunt prezenti in clasamentul pilotilor. O echipa poate inscrie intr-o cursa maximum doua masini care puncteaza in clasamentul pe echipe.

Pe grila de start se vor alinia bolizi in valoare de aproape 60 milioane de Euro : Aston Martin, Corvette, Lamborghini, Maserati si Saleen la clasa GT1 si Ferrari, Porsche, Vertigo, Mosler sau Aston la clasa GT2.

2. Campionatul International de Formula 3 al Marii Britanii

Acest campionat este cel mai important dintre seriile de monoposturi din Marea Britanie si una dintre cele mai tari competitii de Formula 3 din lume.

Campionatul International de Formula 3 al Marii Britanii este deschis tinerilor piloti din intreaga lume. Orice pilot care reuseste sa castige macar o cursa aici intra in vizorul celor mai importante echipe din lume.

Niciun alt campionat similar de monoposturi nu a mai produs atat de multi piloti care au avut mai apoi succes si in Formula 1. In plus, pe aici au trecut si piloti care s-au impus in US ChampCar, IndyCar, FIA Formula 3000, Indy 500 si Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Monoposturile de Formula 3 sunt propulsate de motoare Mugen sau Mercedes care dezvolta 210 CP, iar sasiurile sunt furnizate de Dallara, Lola Dome sau Mygale. Un astfel de monopost ajunge de la 0 la 100 km/h in doar 3 secunde. In sezonul 2008 sunt programate curse pe 12 circuite, printre care si cel din jurul Palatului Parlamentului.

3. Dacia Logan Cup

A treia competitie ca importanta din programul Bucharest City Challenge este CUPA DACIA. La start vor fi 25 de masini preparate special pentru circuit, iar, spre deosebire de anul trecut, la volan vor urca doar piloti din Romania. Masinile nu sunt foarte diferite de cele de serie si sunt egale din toate punctele de vedere. Toate acestea garanteaza un spectacol total, chiar daca motorul unei masini din Cupa Dacia nu dezvolta decat 90 CP.

(compilatie realizata din materialele organizatorului)