oct. 092007
 

Mitsubishi s-a inhamat la cel mai ambitios proiect al sau, lansarea celei dintai platforme globale. Cunoscuta ca „Proiectul Global”, aceasta noua platforma a ajuns si in Romania, la SIAB 2007, odata cu dezvelirea noului Lancer.

Pe noua „Platforma Globala” Mitsubishi va construi mai multe modele in anii viitori, incluzand noua familie Lancer si o noua generatie Outlander. Proiectat pentru pietele mondiale, noua platforma are abilitatea de a respecta variatele nevoi regionale.

Designul noului Lancer realizat la studioul european Mitsubishi Motors de la Trebur (langa Frankfurt, Germania) imprumuta anumite linii exterioare de la conceptul Sportback prezentat la Frankfurt in 2005, fiind aproape identic cu Concept-X desenat in Europa, dar prezentat in premiera acasa, la Salonul Auto de la Tokio, in acelasi an 2005.

Noul Lancer, portdrapelul noii filosofii de design „Japanese Modern”, poate fi pipait in standul Mitsubishi alaturi de modelul istoric Lancer 1600 GSR din 1973, castigator a numeroase raliuri de cursa lunga in Africa si Australia.

Motorizarile Mitsubishi Lancer:
– Benzina: – 1,5 litri DOHC MIVEC 110 CP; – 1,8 litri DOHC MIVEC 144 CP; – 2,0 litri turbo DOHC MIVEC 276 CP, pe versiunea EVO X inca nelansata in Romania.
– Diesel – 2,0 litri, Pump Jet 140 CP.

Pretul versiunii de baza este de 15.500 € (toate taxele incluse) si poate ajunge pana la 24.500 € (tti). Adica un pret exceptional de bun pentru un model absolut nou in clasa C+.

  1 comentariu despre “Mitsubishi „Japanese Modern” Lancer”