mart. 302007
 

Taxa speciala de prima inmatriculare va pica foarte curand. Pe de o parte primul ministru sustine ca taxa ramane in picioare, pe de alta parte surse de incredere din ministerul Finantelor spun ca taxa va fi scoasa in maximum 2-3 luni, timp necesar armonizarii cu legislatia UE. Declaratiile premierului au doar scop tactic, de a nu trimite in asteptare clientul auto, bulversand astfel piata inca o data. Gata, s-a terminat.

La capatul „aventurii taxa”, putem trage cateva concluzii si invataminte. Comerciantii auto din Romania isi urmaresc propriile interese. Grija pentru mediul inconjurator este doar un pretext, interesul real fiind cel de a obtine un mic profit. „Intra in magazinul MEU, lasa-ti banii si salveaza mediul…” Chiar si daca aceasta ar fi singura sansa a Terrei de a fi salvata, membrii APIA tot nu si-ar putea pune proiectul in opera. Nu asa se face. E nevoie de dezbateri serioase. In nici un caz de declaratii arogante si documentate marginal.

In actiunea „Atac la Taxa Auto” reactia cititorilor „Totalauto.ro” a fost peste asteptari. Oamenii si-au facut simtita opinia, suficient pentru ca arbitrariul sa faca un pas inapoi si sa lase loc ratiunii. S-au strans aproape 400 de opinii anti-taxa (pe topicul dedicat, dar si pe alte topicuri). Important de precizat – nu a existat nici macar o opinie pro-taxa.

Au existat in schimb numeroase opinii „verzi”, pro-mediu.

Politicienii care doreau impreuna cu „fan-cluburile-personale-de-lingai” sa transforme „protectia mediului” in „protectionism propriu pe piata libera” au fost stopati, insa pretextul lor, reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, reprezinta un pericol iminent si real. Ei au folosit acest pretext intr-un mod meschin, dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa pedepsim mediul pentru asta. O taxa pentru mediu poate face sens daca (si numai daca) banii colectati se duc exact la tinta si finanteaza REAL curatirea mediului.

Ai vreo idee aplicabila in industira auto pentru protectia mediului si care sa fie capabila sa cucereasca oamenii din jur? O idee pentru care romanii sa plateasca fara suspiciune o taxa pentru a depolua orasul in care locuiesc? Am desfiintat impreuna taxa feudala de prima inmatriculare… Ce-ar fi sa inventam – tot impreuna – o taxa a solidaritatii pentru mediu, rezonabila si transparenta, cu ajutorul careia sa sprijinim CONCRET protectia mediului? Bani pe care statul sa nu indrazneasca sa ii cheltuiasca in alt scop… Sa tremure funduletul „grasutilor importanti” de prin birourile Ministerului de Finante, pentru ca suntem cu ochii pe ei… Misiune imposibila? Pai, ASTA e frumusetea, nu-i asa?

1… 2… 3… si! Te bagi?

  61 comentarii despre “Am dat ROSU. Stim sa dam si VERDE ?”

  1. Adi cam tarziu fac si eu o precizare. Tu nu stiai smecheria cu VW GOLF ca gasesti din 2000 Euro4 ?

  2. Exista vreo facilitate in momentul in care se cumpara din Germania o masina pe firma?
    …ma refer eventual la deducerea TVA-ului!
    Multumesc anticipat.

  3. dan – nu ajuta cu nimic repetarea identica a unui mesaj pe mai multe topicuri…

    Povestea aducerii pe firma este ceva mai complicata, intrucat pe firma poti aduce fara tva doar daca ai nu-stiu-ce-hartie de import. E o procedura noua, despre care nu stiu in acest moment prea mult.

    Hartia este emisa de ai nostri (probabil ministerul industriei) fiind necesara neamtului care vinde.

  4. Hy am si io o intrebare se poate trece tara cu numere rosii !! mersi

  5. zolixp – exista 2 tipuri de numere provizorii, cele internationale si cele interne. Nr. rosii sunt provizorii interne si nu se poate trece granita cu ele…

  6. am o honda din 92 si deocamdata ma uit la ea ca mi am terminat cele 2 luni de numere provizorii..
    din ce am citit pe acest site o masina din 92 e considerata non euro… nu mi vine sa cred! asa sa fie?
    cat despre taxa nu prea cred ca se va reduce semnificativ in graba…or sa o tot lungeasca cu noi variante si proiecte si prostii la nesfarsit!! cel mai probabil dupa alegeri se va schimba ceva

  7. eugen – cred ca faci o mica confuzie. Nu cred ca scrie nicaieri pe site ca toate masinile din 92 sunt non-euro.

    Probabil ai citit ca in iulie 92 Euro1 a devenit obligatoriu, insa asta nu inseamna automat ca toate masinile produse inainte de luna iunie 92 sunt non-euro… Ele pot fi Euro1, dar nu mai mult (!), deoarece normele Euro2 au fost aprobate in 94.

    De pilda in 98 (an in care au aparut legile europene pentru normele Euro3 si 4) s-au construit masini euro4, cu toate ca obligativitatea euro4 a intervenit abia in 2005.

  8. ms de lamuriri.
    n am fost foarte atent probabil cand am citit articolul.
    one more… cum se stabileste norma de poluare? la rar ? se fac teste sau sant tabele specifice pt asa ceva?

  9. Sunt multe legende legate de criteriile RAR. Nu cunosc exact documentatia pe care o folosesc ei, insa e cert ca folosesc O DOCUMENTATIE, ei nedetinand tehnologia necesara unui ciclu dinamic euro4.

    In multe situatii si ei se balbaie… 😀

  10. E o mare tampenie taxa asta!…..TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL!!… Boii astia de la conducere(taricel), nu ne lasa sa avem si noi masinute mai bune…..soarta!! or veni ele si alegerile alea, doar n-o mai fi o viata pana atunci…..:D

  11. E o mare tampenie taxa asta!…..TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL!!… Boii astia de la conducere(taricel), nu ne lasa sa avem si noi masinute mai bune…..soarta!! or veni ele si alegerile alea, doar n-o mai fi o viata pana atunci…..:D

  12. LEGILE LOR, PENTRU EI

    „De o lună de zile, Å£in în garaj o bijuterie de automobil fabricat în 2005. A fost adus recent din Austria ÅŸi la testele pentru poluare efectuate la Registrul Auto Român s-a încadrat în parametri normei Euro 4. Nu contează. ÃŽn tabelele stabilite de „specialiÅŸtii” români, strict după anul fabricaÅ£iei, este considerată Euro 3 ÅŸi ca să o pot înmatricula, ar trebui să-i plătesc actualului guvern liberal suma de 1.600 de euro. Taxă de primă înmatriculare. Cu titlu de penalizare pentru că nu am preferat un Citroen nou vândut de dl. Tăriceanu sau o altă marcă importată de prietenii de afaceri ai primului ministru, fost preÅŸedinte al AsociaÅ£iei Producătorilor ÅŸi Importatorilor de Automobile (APIA).
    Recent, unul dintre preasupuÅŸii premierului, fostul ministru liberal al FinanÅ£elor, Sebastian Vlădescu, sfida Uniunea Europeană ÅŸi pe mii ÅŸi mii de români împovăraÅ£i de taxa aberantă a cărei paternitate ÅŸi-o asumă cu nejustificată mândrie declarând: „Nu vrem să desfiinţăm taxa. Nu vrem. Este o decizie politică a guvernului român. Vrem să menÅ£inem taxa pentru a proteja mediul”. Poate mediul de afaceri din domeniul auto�
    Ei bine nici eu nu vreau să vă plătesc domnilor liberali Tăriceanu, Vlădescu şi Vosganian, 56 de milioane de lei ! Într-un test de voinţă dificil de suportat, am să continui să ţin captivă în garaj superba maşină pe care mi-am dorit-o atât de mult, până când va pica taxa, până când va pica Guvernul Tăriceanu. Pot fi judecat că îmi doresc asta ?
    Căutând pe internet informaţii despre această taxă care te duce cu gândul la cârmuirile discreţionare de tip fanariot, am găsit sute şi sute de mesaje postate în care, români aflaţi în aceeaşi situaţie cu mine, îşi descarcă frustrarea şi mânia pe Guvern şi pe premierul care îşi protejează pe faţă afacerile cu maşini noi. Chipurile protejând mediul natural, de fapt un camuflaj străveziu dincolo de care taxa mai mică pentru maşinile vechi poluante şi mai mare pentru cele aproape noi, adevărata ameninţare pentru afacerile membrilor APIA, trădează adevăratul obiect al protecţiei.
    „Eu nu fac nimic pentru că nu vreau să schimb taxa. Merg la extrem. Guvernul ÅŸi-a stabilit scopul ÅŸi este gata să se confrunte cu Comisia Europeană” mai spune Vlădescu trufaÅŸ, ignorând cu desăvârÅŸire puzderia de români care nu vor ÅŸi nu-ÅŸi permit Citroen-uri. Români care se străduiesc să strângă zeci de mii de semnături împotriva taxei de primă înmatriculare pe liste care vor fi trimise la Bruixelles. Zeci de mii de români ale căror opÅ£iuni electorale vor fi inevitabil influenÅ£ate de frustrarea la care i-a condamnat taxa de primă înmatriculare ÅŸi ale căror voturi vor conta cu siguranţă. ÃŽntre supravieÅ£uire politică ÅŸi afaceri guvernul Tăriceanu a ales banii� Pe ai mei să-i aÅŸtepte mult ÅŸi bine ! (Virgil I. GalaÅ£i)

  13. Echilibrat si corect.

    Domnule Virgil I., imi dati numele complet + poza ca sa public postul dvs intr-un articol de sine statator, in prima pagina?

  14. TRAIESC CU TEAMA CA NU O SA STRANG BANII PTR. TAXA LA O MASINA PE CARE AM CUMPARAT-O DE CURAND.ASA AM AJUNS SA GANDIM DOMNULE TARICEANU? O SA VA MAI VOTAM LA PASTELE CAILOR….RUSINE.NU VOI DARUI O PARTE DIN MUNCA PRESTATA DE MINE SI BANUTUL GREU CASTIGAT DOMNIILOR VOASTRE. LA GRADINITA DUC,COPILUL CU AUTOBUZU IN TIMP CE MASINA ZACE IN GARAJ DIN CAUZA TAXELOR NESIMTITE PE CARE LE STABILITI CU ATATA USURINTA.O SA CUMPARAM SI CATE UN CITROEN NOI ROMANII, DAR CAND NU VETI MAI AVEA BENEFICII SAU INTR-O VIATA CE VA URMA.UN AN SA MAI TREACA SI VOM VEDEA BULGARIA AUTO LA NOI IN TARA! RUSINE CA NU VA PUTETI GANDI LA NOI…ROMANII!

  15. ROMEO – taxa o sa scada simtitor, chiar daca va ramane in continuare mare…